Pe vremea aceea, eram doar un strigăt mut, pe o față desfigurată. Plângeam o lacrimă prin ochiul scurs ce împingea tâmpla spre un rid neterminat. Culori se mistuiau într-un ritm nebun pe fața mea, ca un carusel ruginit ce-și cânta dansul într-un parc de distracții falimentate. Trăiam bidimensional, precum o acadea deformată de pingeaua unui bocanc și apoi înfiptă într-o furculiță știrbă, apoi atârnata pe un perete pe post de minunea de la capătul lumii. Într-o zi, o mână Read more [...]