Arhiva lunara: septembrie 2011

Privește și dă mai departe!!!

Ia aminte neamule și te minunează de prostia omenească!!!

Asociația React a pornit campania “O viață poate depinde de tine” pentru că marea majoritate a oamenilor sunt tâmpiți!!! Ia priviți un pic la statistici și o să vă dați seama de ce:

– 3 din 4 apeluri la 112 sunt false urgențe: 73% din totalul apelurilor înregistrate în perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri făcute în joacă sau accidental de către cei care sună, doar 27% sunt apeluri reale;

– La serviciul de urgență 112, se înregistrează peste 2000 apeluri/ora; 60% din totalul apelurilor reale solicită intervenția echipajelor medicale de urgență;

– Orice apel fals înregistrat la 112 poate întarzia sau chiar determina moartea unei persoane care are nevoie reală de ajutor: în 2010, s-au inregistrat 8477 de victime grav rănite în accidente de mașină (23 de oameni raniti grav/ zi)

Locul 1 cu coroniță la prostie îl primește Covasna. Este județul care a înregistrat cel mai mare număr de apeluri false (în aceeași perioadă monitorizată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale) – 86,86% apeluri abuzive. Nici Bucureștiul nu se lasă mai prejos, 1 din 2 apeluri sunt false (procentul apelurilor abuzive se ridică la 55,6%);

Daca vreun „glumeț” citește acum, poate o să își dea seama cât „costă” o glumă idioată:

Un om moare în 3 minute din momentul în care a intrat în stop respirator. Cum e sa piardă ruda acestuia șansa de a-l salva pentru că cineva abuzează de 112.

Privește spotul și dă mai departe!!!

Poate că viața ta o să depindă vreodată de asta!!!

P.S. II mulțumesc lui Manafu că m-a ales și pe mine să particip la promovarea acestei campanii.

Adolescentii spun lucruri punctochite!

Mai deunazi, la o reuniune omagial prunceasca, printre vinuri, sarmale, bauturi spirtoase si alte lucruri serioase, am asistat la o discutie dedicata evenimentului :). Doi buni prieteni ai mei discutau despre diferenta dintre SEO si content. Buuna discutie … . Adevarul e ca a picat bine, mai ales ca eram deja tampit de muzica mirobolanta (the 70’s) iar discutia parea sa ma invete lucruri utile pentru noua mea pasiune. Dar, sa revenim la oitele noastre. SEO – face, SEO drege, da, dar si contentul de fapt e … si la la la, si li li li, (in seara aia mi se parea inteligibil ce ascultam, acum am uitat tot:) , dar pe bune daca nu era super interesant). Buun.

Insa de fapt abia acum incepe povestea. Si din pacate se si termina. He, he, he!

Pai de ce tocmai acum. Pai acum pentru ca, azi am descoperit din greseala un super articol al unui pustan de 16 ani „Ghimpele ploiestean” care vine si imi scututa bruma de idei despre SEO si alte chestii, scriind un articol bestial „cum sa nu scrii bine pe blog” . Bravo mai baiete. Drept la tinta.

Afla acum! :) ori niciodata

De ceva ani, dimineata lecturez presa. Presa on-line, binenteles. Chiar daca imi face mai multa placere sa citesc ziarul in modul clasic, varianta lui on-line e mult mai accesibila si nu in ultimul rand mult mai ieftin. In plus, am acces la mai multe surse de informatie decat daca as fi cumparat ziarele.

Asa, cum va spuneam, tot rasfoiesc ziarele consacrate. Pe undeva prin subsol, aproape de footer, se afla linkuri catre articole ale fratiorilor lor mai tabloidizati. Ce m-a surprins cel mai mult e ca o mare parte din stirile din tabloide nu au titlu nene. Cred ca ori sunt scrise pe genunchi ori …. sau mai bine sa nu comentam.

Semnatarii acelor articole deja sunt haiosi. Sa va explic ce ma distreaza: Madam Icsuleasca a cazut pe scari. Afla cum!. Igrechel Zetulescu si-a tras o noua amanta. Afla acum!!! etc, etc, etc ….

Ce drac inseamna afla acum? Oare imaginatia lipseste cu desavarsire sau e plecata sa vada cum a facut cutare ceva? Sau poate ca nu inteleg eu nimic. Daca nu aflu acum, nici nu o sa mai aflu niciodata 🙂

Cetatea Scufuntata …

Am facut o promisiune saptamana trecuta referitoare la Cetatea de pe insula Pacuiul lui Soare. Ei bine, acum a venit momentul.

Cetatea de ieri

portul esuat

In timpul imparatului bizantin Ioan Tzimiskes, pe la 971, in partea de nord-est a insulei Pacuiul lui Soare pe o micuta insula ce despica apele Dunarii din dreptul actualei comune Ostrov pana in fata dealului Dervent, incepe sa se zideasca o puternica fortificatie. Datorita terenului aluvionar pe care se facea constructia, bizantinii au folosit o tehnica speciala, construind zidul in sistemul „blocaj” si sprijindu-l pe o substructie din lemn de stejar.

poarta cetatii

Insa de cine se temeau oare bizantinii atat de tare incat sa ridice aceasta mare fortareata nemaivazuta pana acum pe Dunarea de jos? Se pare ca vinovatii erau kievienii care se aliasera cu drujinele varege si terorizau de ceva vreme Imperiul bizantin cu atacurile lor navale. Asa ca puternica fortareata de pe insula Pacuiu lui Soare era menita sa protejeze capitala regiunii – orasul Durostorum de orice atac naval venit de la gurile Dunarii.

Odata construita, ea a gazduit o mare garnizoana militara. Tot aici se afla si sediul flotei de razboi imperiale de la Dunare. Astfel ca, in timpul stapanirii bizantine in Dobrogea, cetatea a avut un rol de o importanta deosebita in regiunea ce purta denumirea de Thema Paristrion

Biata cetate construita cu atata truda nu si-a indeplinit scopul foarte multi ani pentru ca domnii bulgari s-au rasculat si pentru o vreme cetatea a fost dezafectata.

Dupa recucerirea teritoriilor din nord-estul Bulgariei si Dobrogei de catre bizantini, cetatea de la Pacuiul lui Soare se repopuleaza, insa nu mai are un asa important rol militar deoarece de data aceasta atacatorii erau pecenegii, iar ei nu atacau pe ape ci de pe uscat, putand foarte bine sa traverseze Dunarea iarna pe gheata.

zidul scufundat

Pentru o vreme cetatea are noroc deoarece pecenegii sunt infranti de catre kievieni si asfel puterea acestora slabeste un timp, lasand loc regenerarii vietii economice din zona. Insa norocul ei se cam termina pe la jumatatea secolului al XI-lea deoarece pecenegii revin in forta si pe la 1048 are loc o mare invazie, ei trecand in sudul Dunarii si luand in stapanire Dobrogea si nu numai. In acea perioada a fost atacata si distrusa de un puternic incendiu si cetatea noastra.

Din cauza deselor navaliri barbare cetatea va fi parasita si timp de 150 de ani natura o va narui partial. Dupa anii 1200 viata in interiorul cetatii se reia, dar ea nu mai e decat o umbra a falnicei fortarete bizantine, activitatea fiind totalmente comerciala. Locuitorii mai ridica un zid si ii confera asezarii insulare caracter de oras.

Doar ca, pe la 1422 asezarea este din nou parasita in mod misterios si de acum incolo incepe legenda.

Cetatea de azi

"talpa" cetatii

Mare a fost cetatea, dar mai mare este Dunarea. Nu stiu sa va spun de ce, insa ea s-a suparat pe draga noastra insulita si a acoperit-o de ape. Acum daca vrei sa traiesti in mijlocul istoriei nu mai ai la dispozitie decat o mica suprafata din cetate, deoarece pestii strajuiesc cam trei sferturi din ea. Si asa, ceea ce a ramas neacoperit de ape este superb. Iar acest putin ramas a incins spiritele istoricesti.

Pai ce a facut ea saraca de a ajuns sa supere atata lume? A facut, pentru ca multi o asocieaza acum cu mareata cetate bizantina Vicina, leagan al ortodoxiei romane. Aici se presupune ca ar fi fost sediul Mitropoliei Ortodoxe Vicina. Aceasta ipoteza a fost lansata de regretatul profesor Petre Diaconu, care si-a dedicat intreaga activitate cercetarilor de pe insula Pacuiul lui Soare.

pazitorii

Doar ca intr-o controversa mereu exista doua tabere. Cea de-a doua tabara sustine ca genovezii care au construit cetatea Vicina aveau acceptul Bizantului de a construi doar in nordul Dobrogei la gurile Dunarii. Astfel ei combat concluziile profesorului Diaconu si localizeaza cetatea Vicina undeva pe la Isaccea, alaturi de alte doua cetati venetiene, Cetatea Alba si Chilia.

Vicina sau nu, cetatea ce stajuieste inca deasupra apelor Dunarii este superba. Zidurile ei ce ies amenintatoare din apa, portul esuat in padurea salbatica, poarta ce duce catre nicaieri, totul te duce cu gandul la o cetate a zanelor.

Requienia sp.

Cine este aceasta Requienia sp. ? Si ce cauta in blogul meu?

Cauta, pentru ca este o vedeta printre mormanele mele de bolovani. Nu, nu este o fosila valoroasa, e chiar o amarata de scoica pietrificata, insa, pentru mine e o vedeta. Un fel de Angelina Jolie. Si nici macar nu stiam ca e o vedeta.

Ca sa ma fac inteles. In weekend am tras o fuga pana la cetatea bizantina de pe insula Pacuiu lui Soare. Stiam s-ar putea sa am ceva sanse sa gasesc melci fosilizati. Si ca sa vezi, chiar am avut noroc. Am gasit o frumusete de melc. Mi-am facut si poza cu el, si pentru ca era de treaba l-am luat acasa. In drum spre barca, ce sa vezi, pe o bucata de calcar am mai gasit o bucata de melc. Mica si ponosita. Am luat-o si pe ea, ca sa nu planga. Asa ca, dupa o partida de pescuit (sa ma laud un pic, am prins o mreana de 2,5 kg) mi-am facut bagajele si am plecat acasa.

Pana aici, toate bune si frumoase. Dar cum a ajuns bucatica aia de melc vedeta? Azi m-a vizitat un bun prieten, geolog amator. Geolog, nu ca mine parlit, care aduna orice bolovan si-l baga in buzunar. (cred ca pana la urma intr-o zi o sa ma bata nevasta cu pietre:) ) El chiar stie sa numeasca si sa catalogheze lucrurile pe care eu le gasesc. Asa ca i-am aratat mandru melcul meu. i-a aruncat o privire rapida si nu prea l-a bagat in seama. Mai aveam pe birou vreo doua. Marfa de duzina pentru el.

Si acum vine punctul culminat. Amarat i-am aratat si bucata de melc. A facut ochii mari. Bucata mea de melc era de fapt o scoica. Un pic mai rara si mai celebra decat melcii mei. Requienia sp. Nascuta in Cretacicul inferior. O bucata de piatra care m-a facut fericit. Iar pe voi probabil ca v-a plictisit.
Dar a trebuit sa scriu. Nu m-am putut abtine.

Requienia sp. si prietena ei.

P.S. Promit ca am sa scriu zilele astea despre cetatea bizantina de pe insula Pacuiu lui Soare. Este superba si plina de legende

Batranul nostru leu

Cat de multe stim despre hartiile noastre valorice din portofel? Eu cred ca putin. Si poate ca nici nu ne intereseaza istoria lor, ci doar valoarea. Insa, cum mie imi place tare mult sa scotocesc, am scotocit si prin istoria lui, a LEULUI. Asa ca am aflat cand si cum a aparut si a evoluat.

Sa va povestesc atunci …

Sa o luam cu inceputul, ca si cu viata. S-a nascut in 22 aprilie 1867 odata cu infiintarea sistemului monetar romanesc, venind ca o masura de stopare a haosului generat de circulatia monedelor straine de tot soiul. Deci, leul nostru a implinit venerabila varsta de 144 de ani.

Pe la inceputul secolului al XIX-lea pe teritoriul Principatelor Romane circulau cateva zeci de monede de toate felurile, cele mai folosite fiind cele austriece, turcesti sau rusesti.

Zarafii (valutistii de astazi) erau cei care beneficiau cel mai mult de acest haos, deoarece erau singurii care cunosteau valoarea reala a monedelor in circulatie. Astfel, ei impuneau cursul de schimb valutar si speculau pe diferentele de schimb. Valoarea cursului inregistra diferente foarte mari de la o localitate la alta. Nicolae Sutu (1798 – 1817) remarca: „Galbenul umbla 32 de lei la Braila dar ajunge la Galati la 46 de lei”

Dupa Marea Unire, ca semn de recunoastere a insemnatatii ei, Alexandru Ioan Cuza propune baterea unei monede nationale. El sugera ca moneda sa se numeasca român, sau romanat, insa fara succes, deoarece denumirea monedei a generat dispute.

Prima varianta, inspirata din denumirea monedei franceze, atribuia numele de ‘român‘ monedei nationale. Heliade Radulescu atragea, insa, atentia ca numele de ‘român’ ar putea naste confuzii si echivocuri. „Auzul românului nu sufere a se zice: s-a dat o suta de români (ca o suta de franci) pe un bou (Spiritul siu materia, 1959)”. Dionisie Pop Martian sublinia si el acest lucru in ‘Analele Economice (1860)’: „ar fi nostim la intrebari precum ‘Cu cat ai cumparat magarul acesta?’ sa se raspunda ‘Cu 20 de români!’. Franc nu inseamna francez. Sa lasam numirea leu pentru unitatea monetara”. Pana la urma a fost adoptata denumirea de ‘romanat’ dupa etimologia similarului ‘ducat’. Cu aceasta denumire au fost batute prototipuri din argint si aur, insa planurile privind baterea monedei nu au putut fi puse in aplicare. Lipsa de fonduri necesare infaptuirii acesteia precum si conjunctura internationala nefavorabila initiativelor care sugerau independenta Romaniei au facut imposibila materializarea acestui proiect ambitios.

Talerul-leu, stramosul leului romanesc si al dolarului

Prima moneda nationala a vazut lunina zilei in timpul domniei lui Carol I, dupa promulgarea legii noului sistem monetar din 1867. Denumirea monedei (leu) a avut ca sursa de inspiratie talerul olandez ‘lowenthaler’ (foto), care a dominat circulatia monetara in Tarile Romane intre 1650-1700. Moneda avea pe fata efigia unui leu ridicat in doua labe care i-a adus denumirea de taler-leu. Desi a existat ca moneda fizica in jur de 100 de ani, talerul-leu a ramas multa vreme unitate de calcul si de masura a valorii marfurilor precum si a altor monede. Talerul-leu a mai inspirat denumirile altor monede nationale din sud-estul continentului european cum ar fi leva bulgareasca sau leka albaneza. Dolarul isi datoreaza si el numele tot talerului-leu. Emigrantii olandezi l-au dus in Lumea Noua unde din leeuwendaalder (denumirea in limba olandeza) a devenit dhaler si apoi dolar.

Se bate primul leu romanesc, polul

Stradaniile domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au concretizat in anul plecarii acestuia de la domnie. Noul domnitor (Carol I) primeste aprobarea de la guvernul turc de a bate moneda proprie cu conditia ca aceasta sa poarte un semn al imperiului (semiluna sau semiluna cu stelele). Insemnele suzeranitatii turcesti trebuiau imprimate doar pe monedele de aur sau de argint, moneda divizionara din bronz fiind scutita de acest lucru Pentru a evita inscriptionarea insemnelor de suzeranitate, guvernul Bratianu, invocand motive financiare a ales sa bata doar monede de bronz.

Din dorinta de afirmare a suveranitatii romanesti, in 1868 Carol I a batut in secret la o monetarie neidentificata o in jur de 100 de monede din aur cu valoarea de 20 de lei (un pol). Aceasta avea pe fata efigia regelui, iar pe cealalta, inscriptia valorii nominale, anul baterii (1868) si legenda “Carol I Domnulu Romaniloru”(foto). Datorita legendei, aceasta moneda a adus protestele turcilor si a austro-ungarilor iar monedele nu au mai fost puse in circulatie. Legenda spune ca jumatate din monedele emise sunt ingropate la temelia castelului Peles, restul fiind facute cadou apropiatilor si curtenilor, ajungand in colectiile numismatilor sau sa fie purtate ca bijuterii.

Dupa multe eforturi, in 1870 la Bucuresti, se deschide Monetaria Statului. Aici va fi batut in acelasi an primul leu romanesc. Monedele au fost denumite caroli, dupa numele regelui a carui efigie aparea pe fata monedei. Pana la inceperea Primului Razboi Mondial leul a cunoscut o perioada de glorie. El a avut cea mai mare stabilitate din toata istoria economica a tarii, fiind una dintre cele mai puternice monede ale Europei. Primele bancnote romanesti au aparut odata cu declansarea Razboiului de Independenta (1877-1878). Acesta a condus la o criza de numerar ce a fost solutionata prin emiterea de bilete ipotecare (foto).

Cam asta este istoria leutului nostru, batran si rebegit.

Nu mai este el ce a fost, DAR, pana cand domnul euroi o sa vina sa-i dea ultima impartasanie, inca ne mangaie buzunarele si cardurile.

Pentru nea Johnny R

Am aflat si eu, ca tot romanul posesor de net si alte instrumente de tortura, a …, informare, ca marele Johnny Raducanu si-a luat pianul la subrat si s-a hotarat sa cante prin alte sfere mai calde, ca tot nu-i placea frigul.

Si daca tot am aflat ca a plecat, mi-am adus aminte de el si de anii mei boemi. Eu pe Johnny Raducanu l-am cunoscut in Laptaria lui Enache, el nu m-a cunoscut pe mine. In schimb am avut marele noroc sa ma cunoasca fatuca draguta de la bar, si sa ne lase sa intram in Laptarie atunci cand Johnny repeta.

Jonny nu ne vedea niciodata pentru ca ne retrageam intr-un colt mai intunecat si il ascultam in liniste.

Mai de mult aveam o vorba. Vodka si costumul negru se potrivesc la orice. Pe vremea cand il ascultam pe Johnny nu aveam costum negreu, asa ca potriveam vodka cu jazzul. Insa cel mai bine jazzul se potrivea cu sufletul. Au fost vremuri frumoase pentru mine si banuiesc ca si pentru el, pentru ca omul asta si atunci cand repeta, canta feeric.

L-am revazut acum cativa ani in Calarasi, cand impreuna cu Ion Caramitru au facut ce stiu mai bine. Atunci mi s-a facut dor de mansarda mea cu peretii plini de postere si cu mainile prietenilor desenate pe pereti. Acum cu Johnny parca s-a dus si ultima amintire cu ea.

Pai ce facusi nea Johnny? Luasi si amintirile mele cu tine?

Later update: super articol in Formula AS

La lumanare, in umbra netului

Grea e viata de internaut cand te tradeaza providerul. Dupa ce ani de zile m-am obisnuit cu internet de mare viteza, cu care faceam ce voiam, m-am trezit azi ca trebuie sa apelez la serviciile unui stick de net.

Of mama.

Zici ca m-am reintors in perioada lui „nea Nicu”. Stau cu netul la lumanare. Nimic nu merge. Orice rahat dureaza o vesnicie pana se incarca. Asta nu e viata vere. Nu se mai poate asa. Maine ies la revolutie. Imi vreau netul inaopi. Si guma Turbo.

Si vreau sa-mi dati inapoi „cauboii” si indienii. Vreau net ………

Multumesc mult pentru camasa, dar are manecile cam lungi si se incheie la spate. Mi-e un pic cam incomoda, dar baietii astia simpatici imbracati in alb ca neste ingeri zic ca e la moda. Acum vine si o tanti simpatica cu vitamine ………………………………………………………………………………..

Cuvinte pentru nimeni

Daca prea tarziu nu este nici in ceasul al unsprezecelea, atunci cand este prea tarziu? Probabi ca dupa. Dupa tot ce este. Dupa “a fost”. Dar a fost nu mai intereseaza pe nimeni. Nici macar pe istorici. Ei sunt obsedati de aflarea unui „a fost” masluit dar spectaculos. Ce e curat nu-i intereseaza, e prea banal, prea plat. Istoria nu trebuie sa fie banala. Atunci de cei mici, de acei multi nimeni, cine se intereseaza? NIMENI!. Adica semenii lor, egalii lor, cei care inca nu stiu ca sunt nimeni. Vor muri fericiti pentru ca n-au aflat-o. Cei care afla, se zbat cu putere sa iasa din marele Nimeni. Dar oare pestele nu se zbate si el pe uscat? Zvacnirea lui oare cu ce seamana? A moarte sau a viata? Foamea de viata este mai puternica decat tot. Ea ne inghite si apoi ne scuipa dezgustata! Suntem amari. Mai amari decat ea. Cand ne nastem, primul lucru pe care-l invatam este foamea. Si ne ramane adanc infipta in memorie. Urla in noi. Musca din noi. Daca nu ii dai ce trebuie te mistuie, te aduce inapoi la stadiul de primitiv. De fiara. Deci, cine te invata sa urasit? Foamea! Toata viata asta faci. Te spetesti pentru a-ti hrani fiara. Si inveti sa urasti.

Cand crezi ca esti satul, iti vine alta pofta. Sa iubesti. Iubesti atata timp cat totul e in regula. Cat ai matul gros. Nu-ti sta mintea la altceva. E timpul odihnei. Esti satul, te-ai potolit. Nu te mai macina nicio grija. “La vie en rose”.

In jurul acestor doua nevoi se invarte totul. Insa, saraca iubire este mult prea mica, prea firava, ca sa-i faca fata urii. Niciodata nu-i rezista. EROS si THANATOS. Marele frate Thanatos intotdeauna si-a ucis sora.

Vrei sa iubesti? Atunci trebuie sa devii ascet, sa-ti doresti foarte putin, aproape nimic. Ea singura trebuie sa-ti ajunga. Sa te sature. Altfel, foamea te ia in marele carusel numit viata si iar te ameteste. Si devii pestele. Si devii MOARTE.

Atunci va suna ultima bataie din ceasul al doisprezecelea.

Si atunci “a fost” doar nimeni. Si restul e Nimic.

Poemele Destinului

Destinul exista doar pentru damnati. Cei fericiti traiesc pe spinarea clipei. Pentru fericire negam existenta omului, caci destinul ascunde in el tot ceea ce uraste mai mult omul. Singuratatea. Nici un om care este cat de cat fericit nu va spune ca acesta este destinul lui. In momentul caderii, singura scuza acceptata de el este ca destinul i-a fost potrivnic. Si atunci ii admite existenta. Si incepe sa spere. Incepe sa spere ca in acel destin mai e loc si de o fericire. Si-i ramane speranta

Cosmin Meleaca

“Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret. ”

Albert Camus

I (unu)

Pentru mine destinul,

s-a nascut odata cu moartea puritatii.

Odata cu recunoasterea minciunii.

Pentru a ne impiedica sa mintim.

Sa ne mintim pe noi si altii,

Sa ne strigam cu ura, adevaruri masluite

Cuvinte imbibate in namol

Ce-proasca-n jururi

Si ne inghite….

Pe noi….pe toti…

In grup

II (doi)

Nu exista loc pentru fericire,

Ea a fugit de noi odata cu-nceputul.

Odata cu Pandora.

Ea a fugit,

A crezut ca e libera

Sa se aseze unde vrea.

Dar noi am gonit-o,

Nu am recunoscut-o.

Ora era prea puternica.

In noi.

Nu o puteam primi,

Era o fugara,

Era interzis sa primesti in casa,

Fugarii….

Dar ne-a ramas speranta.

Fata Morgana deghizata.

Sa ne-amagim atunci,

Sa ne-amagim..

III (trei)

Prin noi curge elementul distructiv

Noi ne-nbatam in fiecare zi

Cu el

Si ne place….

Doamne ce ne place.

Noi il simtim intaritor

Dar este otrava

Otrava data

Cu lingurita

De fiara din noi

Ea rade….

Si ne adapa zilnic

IV (patru)

Noi am pierdut legatura cu trecutul

Si alergam sa prindem clipa netraita

Sa ne-mbatam cu noul, cu absolutul

Dar noi nu cautam trecutul.

De l-am gasi am plange toti,

Caci el ne este viitor,

Trecutul.

V (cinci)

Spre cer nu se mai duce nimeni.

Caci noi am vandut cheia,

Pentru o clipa de ragaz pe lume.

N-am vrut sa trecem poarta

Spre extaz

Acum El a plecat,

Si nu mai vine.

El ne-a aratat intrarea,

Dar noi am ras,

Si L-am crucificat.

Acum, noi plangem,

Si-L chemam pe cel plecat.

VI (sase)

Cand un om huleste

Vrea el oare sa-Lsfideze?

Sau vrea doar

Sa fie sigur ca El exista?

El are curajul sfidarii

Ceilalti prefera

Sa-l ucida cu pietre.

VII (sapte)

Noi cei aratati cu degetul,nu degradam specia.

Ci vrem doar sa ne-amintim inceputurile vietii.

Noi ne intoarcem,

Sa vedem daca exista de fapt

Inceputuri.

VIII (opt)

Noi am parasit puritatea

Pentru a ne balaci in minciuna

El si-a parasit puritatea,

Pentru a ne ajuta.

El a intrat langa noi ,

Sa ne intind-o mana.

Pentru-a iesi.

Insa noi am calcat peste El,

Si primii care au iesit,

Au vazut ca uscatul s-a transformat in mocirla.

IX (noua)

Trec prin locuri neumblate,

Si simt ca nu sunt primul.

Il simt pe cel din fata mea,

Si simt ca si el stie,

Ca nici el nu e primul.

Dar nu-l simtim

Pe cel ce a trecut intaiul.

Poate a fost el,

Poate am fost eu,

Amintirile ne cheama.

Aceleasi amintiri, acelasi drum,

Si eu, si el,

Suntem de fapt doar unul.

X (zece)

Cazut-am rupt in doua de un zid.

Vazut-am trupu-mi sfartecat pe loc in doua,

Un nou destin desprins,

Vazut de-o noua zi.

Schimbat pe loc in vechi si nou,

Un nou destin desprins din vechiul chin.

Caci am vazut spirala timpului,

Si-o noua

Stare ce se-alta spre

Divin.

m-am imbatat pe loc cu sentimentul,

ca sunt un nou,

un nou iesit din vechi si groaznic chin.

Caci am vazut o clipa infinitul,

Si am cazut umil smerit.

Sunt nou acum ce usurare,

Si trag acum cu imbatare,

Povara ce-a ramas din vechi

Nimic.

Nu pot sa strig,,

Nu pot sa spun,

mi-e prea sarac limbajul,

sa explic.

Oo. ce-am simtit!

Nu am cuvinte. Nici rabdare!

Dar vreau sa spun. Sa vad!

Dar ce-mi mai pasa!

Sunt nou.

Desprins din vechi nimic.

Cazut in timp.

Desprins din el.

Alunecand domol,in sus catre LUMINA.

Eliberat de trupul meu de tina.

Sunt liber pe moment .

Si cant!

Dmitri Amacos

P.S. Ciclul „Poemele Destinului” a fost scris de mine in studentie, long time ago. Acum a venit vremea sa iasa la iveala. In timp, or sa mai apara si altele si de ce nu, poate chiar noi”

P.P.S. De ce Dmitri Amacos? E o poveste lunga, dar tot eu sunt 😀 Am hotarat sa pastrez semnatura de atunci pentru a diferentia scrierile vechi de posibilile nebunii noi.

Welcome Home!

Gata! Dupa ce mi-am testat blogul pe cateva platforme gratuite si m-am lovit de diverse problemute de optimizare, neste oameni de binenteles s-au saturat de mine si mi-au facut cadou un domeniu.

Smecheria cu propiul tau domeniul e ca si cu bicicleta. Iti iei din prima o bicicleta scumpa, ca de, ai obrazul subtire, dar nu esti foarte sigur ca o sa mergi cu ea? Sau faci rost de un tranci de incercare si iti rupi picioarele cu el vreo doi ani cu el, ca daca ai deja o bicla, ce rost are sa mai investesti in alta?

Dar sa revenim la bicicleta galbeana, aaaa …la blog.

Blogul are casa lui, prietenii IT-isti sunt deja crizati de tona de intrebari, iar familia ma evita (partea internauta) ca sa nu fie obligata sa imi raspunda la intrebari de genul „iti placum si ce scriu?”.

De acum incolo o sa vad daca imi place sa merg pe noua mea bicicleta.Sper ca in blogosfera sa nu fie prea multe TIR-uri 🙂 Acum doar o tableta PC imi lipseste, offff ….