Arhiva lunara: aprilie 2012

Abracadabra

Nu am timp să urez nimic, nimanui,  pentru că ma pregătesc asiduu pentru resuscitarea de la 12 noaptea. Acu când am aflat de la Florența că s-a scos pe piață și candela oficială netoxică ce se va folosi cu cucces în locul celor chinezești, toxice (ca și cum aș fi avut de gând să o mănânc sau să fac fumigații) m-am liniștit.

Deși nu vă salut, nu vă urez nimic, vă sfătuiesc ca mâine să purtați tainic în buzunarul de la piept un triferment. Este cel mai bun talisman. Dacă mergeți cu el în seara asta la marea iluminare, mâine o să fie magic. Ce magie, o să fie chiar o minune. Chiar mă gîndeam că domnii din deal nu s-au gândit să scoată un triferment oficial, ediție limitată :)).

Later update (12 noaptea cu vreo 20 de minute peste ea)

M-am întors cu impresii proaspete, de la locul faptei. Prima impresie rămasă nestrămutată până la final: o mare țigăneală. O a doua impresie: nimeni nu era interesat de ce se întâmplă în biserică. Toți așteptau cu câte o lumânare în mână să vină cineva să le-o aprindă și să se care dracului acasă. A treia impresie: babele nu sunt ceea ce par a fi. Când apare popa cu lumnarea aprinsă ele devin ghionoaie. Nu ai nicio șansă în fața lor. Calcă totul în picioare pentru o lumină la sufletul lor gol. Și încă o impresie, nu mai contează a câta: în urma gloatei (hoardei) de credincioși rămâne o mare de mucuri de țigări, coji de semințe si pământ sterp, pentru că săracele flori din spațiul verde s-au dus dracu, așa, ca de înviere.

Concluzie: never again!!!!!!!!!!!!!!!!! sau în traducere liberă: al dracu să fie ăla care o mai merge vreodată la vreo înviere la Călărași.

Tacerea mieilor … varianta local ciobaneasca :)

Ne place, ne place ne place, place, place. Despre mielul de Paște era vorba măi dragi blogospectatori. Deja este ză second an în care îmi achiziționez oratania cu 4 picioare direct de la sursă. Sincer, e un pic cam traumatizant, dar deja m-am obișnuit.

Haios a fost în primul an când nu știam cu ce se mănâncă treaba asta, cu achiziționatul de miel direct de la stână. Așa că ne-am prezentat noi, adică eu si Dale să cumpărăm mieii. Deja de când am intrat la stână, mie mi s-a cam strâns sufletul vazănd puzderia de blănuri puse la zvântat la aer, dar na, am trecut peste și am sperat să scap rapid din acea capcană a morții :). Însă partea haioasă abia acum a început. Un neica coiban secund ne-a întrebat câți mei vrem. Buuun, ne-am liniști când am auzit. I-am explicat că vrem câte unul de fiecare și am dat să scoatem banii ca să-i platim.

Dar … Surpriză!!!!

Nea ciobanul s-a întors cu 2 miei vii. Moment în care nouă ne-a picat fața. Ăsta a bufnit în râs și ne-a zis să stăm liniștiți că acum ni-i taie, că doar nu ne-o trimite acasă cu ei vii. (mă și imaginam pe centru cu 2 miei legați cu zgarda de portieră).  Când l-am auzit că se apucă de sacrificat, noi ne-am bulucit pe poată, strindu-i că ne întoarcem în 20 de minute :). Bărbați nu jucărie, cu inimi de fier (de călcat) :). Până la urmă curiozitatea ne-a întors înapoi pe poartă și am asistat la final de proces, așa mai cu jumătate de ochi. Barbar, dar interesant. Însă minus partea cu luatul de viață care nu e chiar drăguță și de care ne-am lipsit bucuroși. Odată ajunși carcase, domnii miei au început să semene a mâncare, drept pentru care i-am plătit și ne-am tirat spre compartimentul ECO de ouă si brânză. Burdușiți de produse ne-am îndreptat spre casele noastre ca să prezentăm familiei rodul vânătorii noastre.

Și uite așa am pus eu pe masa de Paște tradiționalul miel, precum strămoșii noștri dacii și romanii, creștini din tată în tată, că așa am învățat eu la istorie, că ne tragem din daci și romani, prin diviziune mitotică :). De aia și suntem duri, că nu am avut mame.

Altfel zis, să vă priască la toți bucatele tradiționale și să nu aveți nevoie de triferment!!!

La bună citire!!!

P.S. Nici anul acesta nu voi trimite la nimeni SMS-uri cu urări standard răsuflate, așa că pentru urări există felicitări, telefon, întâlniri face to face sau alte metode tradiționale urătoare. Exclus Hrușcă 🙂

Bibliotheca semper viva!

Frecventez destul de des biblioteca locală a urbei noastre prăfuite. Însă, de fiecare dată când intru acolo mă încearcă un fior. Redevin copil. Copil ce se încântă atunci când vede rafturi pline de mistere. Am zis mistere pentru că pe fiecare raft prăfuit stau aliniate, copertă lăngă copertă, povești. Povești mai mici, povești mai mari, unele știute și uitate, altele auzite dar necitite și mai ales multe, multe necunoscute. Plăcerea redescoperirii vreunei cărți ce ți-a bântuit adolescența sau studenția este incredibilă. Este ca și cum te-ai revedea cu un prieten pierdut. Te-nclini în fața lui și-l saluți parcă timid. ”Tu ești?” ”Îți mulțumesc prietene că m-ai luminat … ”

Câteodată îmi vine să mă așez acolo pe jos și să mă înconjur de cărți. Să ridic ziduri în jurul meu și să rezist astfel asaltului cotidianului. Cu o bună organizare poți rezista precum strămoșii noștrii asediilor barbarilor.

Oricât de mult ar evolua tehnica, ea nu îmi poate înlocui plăcerea răsfoitului. E imposibil să răsfoiești pe tabletă sau pe calculator o carte. Legătuta dintre tine și autor parcă se rupe, parcă te privește dintr-un acvariu. Așa că eu mă reîntorc mereu la bibliotecă, rămânînd adoratorul ei.

Mă-nclin!!!

Tezaurul de la Pietroasa by Adrian Nicolae

Prietenul meu Adrian Nicolae, redactor la revista Știință și Tehnică este un adevărat sac fără fund atunci cînd vine vorba de povești. Binențeles că pe mine mă încântă cu povestirile istorice. Fiind un om ocupat, unele dintre poveștile lui îmi parvin pe calea undelor.

Astăzi l-am prins într-o emisiune la radio Lynks. În această ediție a emisiunii Mașina Timpului, alături de domnul Cristian Romîn, Scorsi ne povestește despre misterele faimosului tezaur de la Pietroasa. Aveți răbdare și ascultați-l pentru că o să aflați multe lucruri inedite. Garantez!!!

Nu o să-i stric povestea dezvăluind eu mai multe. Așa că îi predau legătura. Merge banda maestre!!!

Hai la pește!!!

Lume, lume, soro lume!!! A venit scrumbia!!!! Oficial s-a deschis sezonul gratarelor. Normal, respectând legislația țărișoarei noastre. Să se înțeleagă clar că sunt total împotriva grătarelor din fața blocului. În caz că nu m-am exprimat extrem de clar, cele de pe domeniul public. Care pe lângă poluarea unui întreg tronson de blocuri mai produc și o impresionantă cantitate de reziduuri de toate felurile, pe care le scormonește vântul zile întregi.

Darrr, cum eu am unde sa încing un grătar, iar de pretini nu duc lipsă (salutare mister pietrar șef Silviu G.!) am trântit o scrumbiuță de ne-au mers fulgii. Mâncată afară în aer liber și udată cu o sticlă de apă de gură de Huși. Albă și numai bună să taie greața. 🙂 Las și o poză mărturie, așa de poftă :)))))))

Pâine și circ

Doooamnelor și dooomnilor, bine ați venit la CIRC!!! Da, da, la circ. Acolo am ajuns fraților și surorilor :). Nu am mai intrat într-un circ de când puteam să merg pe sub masă fără să mă aplec. 🙂 Dar așa a vrut soarta, să-mi scoată circul în cale. Sincer, am intrat pregătit să fiu dezamăgit, iar pe lângă asta, convins că or să mă scoată din minți clownii pe care nu i-am suferit niciodată și deveniți niște monștrii după ce am lecturat Stephen King – IT. Brr!!!

Buun. După cum vă povesteam, am intrat în cortul circarilor târât însoțit de Dănilă’s Family, cu Sof în frunte. Înăuntru exact cum îmi aduceam aminte, ca la circ :D. Văzui un număr, văzui două, ne arătă și clownul posteriorul necenzurat, fugiră și nește cămile prin fața nostră … suuper. Plictiseală totală.

Dar … după cum observați, a apărut un dar care a schimbat radical atmosfera. Adică apăru Orlando, un tânăr de 24 de ani. Din monentul în care a apărut pe scenă am simțit încrederea pe care o radia. Mie mi-a creat impresia că a cucerit sala doar cu prezența, înainte să facă ceva. Iar după ce s-a pus pe treabă, parcă plutind deasupra unor cilindri suprapusi ce se bălăngăneau în toate direcțiile și asta la o înălțime considerabilă, am uitat să mai închid gura. Demonstrația de acrobație a fost impresionantă. Omul genial. Nea goagle mi-a șoptit că tradiția circului în familia lui se întinde pe patru generații. Că practic toată viața și-a petrecut-o la circ și că este chiar cel care conduce această trupă.

Acu că l-am văzut pe maestrul Orlando, parcă s-a animat atmosfera. Publicul aplauda, se discuta … era bine. Eeeeii …și împinseră măi vere baieții o ditamai sfera metalică în centrul arenei. De văzut parcă mai văzusem eu circăria asta cu un nene pe motor rotindu-se în sfera aia un pic mai mare decât o cameră. Așa că stătui liniștit. Mi-am zis că s-a terminat cu senzaționalul. Dar nu fraților, nu fu așa. În sferă intră mai întâi un motorist care se învâti amețitor, după care mai veni încă unul și făcură spectacol. Și … și … poate ați ghicit. Veni și al treilea, lume. Deci mașina de tocat era gata. Prima dată merseră unul după altul, lucru ce mi s-a părut normal, că doar voiau să apuce să mai vadă și o altă zi. Dar ei nu fraților. Începură să se croșeteze la greu. Zici că erau un atom. Fiecare se învârtea în treaba lui. Haotic, dar în liniște și consens.

Eu ca să vă spun drept, deja căutam cu coada ochiului ieșirea. Deja vizualizam cum se fac varză și se scurg printre ochiurile sferei, iar eu sincer chiar nu aveam chef să văd asta nici live nici în reluare. Dar nu fu să fie. Băieții fură profesioniști. Totul se încheie într-un ropot de aplauze. Meserie, ce să mai zic.

Eee … și cam atât fuse de povestit. Eu pot spune cu mâna pe inimă că pentru câteva momente am redevenit copil. Drept pentru care mi-am cumpărat suvenir și un nas de clown :). Acum ca să nu îmi ies din mână mă gândeam să dau o fugă și până la Tăndărică să-i revăd pe Vasilache și pe Mărioara 🙂

Gata! Iar pentru că mi-au plăcut până la urmă cei de la Circul Orlando, las și un filmuleț cu ei, așa, ca reclamă, că merită munca lor.