Arhiva lunara: mai 2012

Farmecul discret al antichităților

Salutare națiune! Long time no see! Nu fusei in chefuri de scriitură și nici acum nu mă prea înghesui. Dar fusei la un eveniment draguț, exact pe placul meu, adică cioburi. Bine, super cioburi, lipite si expuse frumos. Am participat la deschiderea unei expoziții dedicate ceramicii grecești. Expoziția prezintă o frântură din colecțiile Muzeului Național de Antichități  și va poposi o vreme la muzeul din urbea noastră, pe numele lui, Muzeul Dunării de jos. Astăzi e noaptea muzeelor așa că nu ezitați să o vizitați. Ceramica din Grecia antică a atins la vremea ei cel mai înalt grad de artă și este o mărturie a vieții și culturii vechilor greci. Ei au pictat iar noi ne minunăm.

Nu vreau să întru în prea multe detalii, așa că vă spun pe scurt că arta decorării vaselor grecești a evoluat de la motive geometrice diverse spre reprezentări mai complexe și mai fine, antropomorfe și zoomorfe. Picturile zoomorfe de pe vase reprezintă grifoni, sfincși sau lei, iar cele antropomorfe abundă de scene de luptă sau de vânătoare. Pe lângă evoluția reprezentărilor asistăm și la o tranziție de la stilul negru, inventat în Corint, caracterizat prin reprezentarea figurilor cu negru pe fondul roșiatic al lutului spre stilul roșu pe fond negru. Temele sunt completate cu scene din viața cotidiană.

Și nu înainte de încheiere să va zic vreo două vorbe și despre Colecțiile Muzeului Național de Antichități (Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române) La baza colecțiilor stau donatori pasionați din secolul XIX – început de secol XX. Printre donatori se află generalul Nicolae Mavros – fost inspector general al carantinelor Dunării între 1829 – 1859 și secretar al domnitorului Alexandru Șuțu. Nu se știe de unde a achiziționat vasele. Alți mari pasionați de antichități care și-au doat colecțiile către Muzeul de antichități au fost Duiliu Zamfirescu, Lidia Filipescu, D. Papazoglu.

Vedeta colecției expuse la Călărași este o hydrie attică cu figuri roșii din sec. V î.Chr. cu scene reprezentând thyasos-ul dionysiac. Vasul a făcut parte din colecția lui Nicolae Ceaușescu și a fost recuperat după revoluție din Palatul primăverii. Umblă vorba că vasul i-a fost făcut cadou conducătorului iubit ce către mafia siciliană. Interesant, NU?

Fusei destul de scurt. Ar fi fost multe de spus, dar în locul vorbelor o să vă las o prezentare pe care am primit-o prin bunăvoința domnului Neagu, directorul muzeului nostru. Vizionare plăcută! Și nu uitați să profitați de noaptea muzeelor!

Nu-s parale … nu-mi convine, măi nea Tase!

(n. 5 iulie1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil

De multă vreme tot zic că am un pitic care pedalează pe autostrada neuronilor mei așa cum îl duce capul. Azi s-a tot frecat și nu m-a lăsat până nu mi-a făcut poftă de o satiră. De data asta nu am spus ”pofta-n cui”, așa că m-am am apucat de scotocit într-o doară prin maldărul de ace, brice și … glume 🙂 vărsate cu toptanul în calculatorul meu și am descoperit …

Am descoperit un folder cam prafuit, nedeschis de ani de zile, în care mă aștepta, cine altul decât nea Tase. Unicul Constantin Tănase. Cel mai mare pamfletar pe care l-a avut țara noastră.

Fericit că mi-am găsit material de râs, m-am pus căștile și am purces la ascultat. Însă ceea ce am auzit nu prea m-a făcut deloc să rîd. Din cîte stiam eu omu murise prin ’45. Însă el făcea mișto de lucruri care se întâmplă astăzi. OMFG! În mâini aveam o mașină de tuns iarba, nu o mașină a timpului. (păi da, acum așa e la modă, tunzi gazonul cu căștile pe clăpăuge :), că e mai cool :))

Închid paranteza și vă spun: ”și cu asta ce-am făcut?”, vorba lui nea Tase.

Păi nu prea am făcut nimic ca și popor. Se pare că am apăsat pe un buton de pauză și am lăsat să treacă totul pe lângă noi. Vă las și vouă vreo trei scheciuri care mi-au plăcut mult. Nea Tase s-a dus, prostia a rămas. Așa că …. el tic, eu tac, el tic, eu tac. 🙂

Gata, pun link-urile cu pamfletele, iar la final și transcrierea unuia dintre ele, de foarte mare actulitate. 🙂

Constantin Tanase – Nu-s parale. Cu ce?

Constantin Tanase – Cu ce, de ce, pen’ ce

Constantin Tanase – Fonoteca de umor

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut.
Scoatem totul la vânzare.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Pentru-a câștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe, accize.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte…
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Se urzesc pe-ascuns vendete
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete.
Și, cu asta, ce-am făcut?!
Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut.
Iarăși am votat ca proștii
Și, cu asta, ce-am făcut?!

Vinilurile adolescenţei

Am observat de la o vreme că dacă încep să fiu obsedat de un lucru, o grămadă de coincidenţe încep să se adune în jurul obsesiei mele şi să începă să o consolideze. E ca şi cum obsesia mea ar transmite în eter şi activează nebuniile altora. 🙂

De ce spun asta … păi, de cîteva săptămâni am început să fredonez o melodie pe care o ascultam în adolescenţă, tînăra adolescenţă, cea dinainte de Iron Maiden, Slayer sau Sepultura. Este vorba despre Basatomba (vânătoare de leoparzi) – Rising Sound, o melodie scoasă prin ’77 de patru neni și tanti, îmbrăcați tradițional afro. Iar pentru că o tâmpenie  nu se lasă ușor detronată, m-a tot chinuit până am găsit pe net o versiune, dar fără voce, doar negativ, drept pentru care s-a născut o altă obsesie. Trebuie să-mi iau un pick-up.

Pai da, trebuie neapărat să-mi iau, pentru că am fost pe la ai mei și am scotocit în maldărele de viniluri pe care le păstrez cu sfințenie de peste 20 de ani. În afară de colecția Iris pe care am vândut-o … în nemernicia mea, ca un câine turbat, care a mușcat mâna care l-a hrănit, pe un cartuș de Kent 🙂 Acolo am regăsit alte viniluri care or să-mi bântuie zilele și nopțile cerând să fie ascultate.

Când am zis și eu că m-am mai potolit, s-a trezit o prietenă de-a mea să-și aducă și ea aminte de o altă melodie din tinerețuri: Middle of the Road – Chirpy Chirpy Cheep Cheep, aflată în topuri prin ’71. Drept pentru care am fost aruncat direct în prăpastie 🙂 PICK-UPPPPP!!!.

Eee … și uite așa construim temeinic obsesii și pe urmă  ne dăm în cap cu ele 🙂

Dar pick-up tot vreau!!!